Sfaturi pe care mi-aș fi dorit să le fi primit  la 20 de ani 

Pagini din jurnal #3

Știu că a trecut ceva vreme de când nu am mai scris în “jurnalul” meu de pe blog, dar iată că astăzi, inspirată de plimbarea pe care am făcut-o în parc într-o zi însorită de Noiembrie, m-am așezat în fața laptopului și am simțit nevoia să aștern aceste gânduri aici.

Vă mai amintiți cum a fost?

Când ați devenit adulți?

Atunci când îți “iei viața în mâini”, cum se spune? Când deodată simți că ai responsabilități și presiunea de a lua decizii devine din ce în ce mai apăsătoare? Când trebuie să îți setezi o direcție de viață clară pe care să o și urmezi?

Plimbându-mă în parcul Cișmigiu am trecut pe lângă o mulțime de liceeni, unii îndrăgostiți, alții posomorâți sau absenți, iar alții care râdeau nepăsători parcă în fața viitorului… M-am regăsit în ei și m-am gândit la toate lucrurile pe care le-am învățat de-a lungul acestor ani și pe care mi-aș fi dorit să le fi știut la douăzeci de ani.

Pagini din jurnal #3 / By Lili Sandu

Așadar, acestea sunt cele opt sfaturi pe care le-aș transmite to my younger self:

1. Viața este un continuu proces de dezvoltare.

La vârsta de douăzeci de ani, marea mea pasiune era muzica. Deși cântam într-o trupă și credeam că acesta este singurul lucru pe care îl voi face toată viața, ulterior am descoperit actoria. În anii trăiți în Los Angeles, mi-am descoperit și pasiunea pentru Nutriție iar în cele din urmă, datorită dorinței de a împărtăși cu ceilalți informațiile pe care le-am dobândit, am creat lilisandu.ro. Am făcut fiecare pas cu teamă, dar acum, pentru că știu că învățăm și ne dezvoltăm permanent, sunt convinsă că teama de eșec nu trebuie să ne sperie și să ne oprească din dorința de a ne depăși limitele.

Niciodată nu este prea târziu să ieși din zona ta de confort și să devii “a better you”.

Sfaturi to my younger self // Lili Sandu

2. Trăiește prezentul, nu ceea ce s-a întâmplat ieri sau ce va fi săptămâna viitoare.

De câte ori nu ne surprindem gândindu-ne la ceea ce s-a întâmplat în trecut sau făcându-ne griji despre viitor? Din păcate uităm să fim prezenți și să trăim ceea ce Azi ne oferă.

Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce putem controla, adică exact momentul în care ne aflăm ACUM. Dacă reușim să trăim clipa, prezentul, vom avea de câștigat pe toate planurile: social, profesional, personal.

Un exercițiu foarte util în această direcție este Meditația.

Pagini din jurnal #3 / Lili Sandu

3. Ești creatorul propriei tale fericiri.

Deseori așteptăm de la cei de lângă noi (părinți, iubiți, prieteni) “să ne facă fericiți”. De aceea, atunci când aștepările nu coincid cu realitatea suntem dezamăgiți.

Nu te lăsa ghidat de stereotipurile societății. Alege să trăiești liber. Urmează-ți instinctul și nu căuta validarea de la ceilalți. Fii idealist, dar privește viața ca pe o călătorie, nu ca pe o destinație.

Exercițiul fizic, o dietă sănătoasă și iubirea te pot ajuta sa atingi un echilibru între minte, corp și suflet, o stare sinonimă cu fericirea.

Sfaturi către my younger self / Pagini din jurnal / Lili Sandu

4. Cumpără experiențe, nu lucruri.

Obișnuim să punem prea mult preț pe lucrurile materiale. La 20 de ani, dorința mea era să îmi cumpăr cât mai mulți pantofi și cât mai multe genți de la designeri cunoscuți, dar am realizat cu timpul că cele mai frumoase amintiri sunt legate de experiențele pe care le-am trăit: o excursie într-un loc nou, energia unui concert al trupei preferate, o vacanță cu cele mai bune prietene, momentele romantice sau cursuri/workshopuri de unde am rămas cu informații folositoare etc.

Nu mă înțelegeți greșit, încă îmi plac lucrurile frumoase și nu am o problemă să mi le cumpăr, dar am învățat că fericirea mea nu depinde de ele.

Experiențele au potențialul de a ne schimba și ne deschid totodată uși către noi perspective, culturi diferite și oameni interesanți.

Deci investiți-vă bine banii.

Sfaturi către my younger self // Pagini din jurnal by Lili Sandu

5. Fii recunoscător pentru ceea ce ai.

Sentimentul de neajuns, de nemulțumire, poate crea frustrare. Iar această frustrare, alimentată de ceea ce vedem în jurul nostru poate duce la invidie, complexe și pierderea încrederii în sine, sentimente care sunt total potrivnice dezvoltării personale.

Schimbă această atitudine cu una pozitivă, optimistă, care te poate ajuta să evoluezi și fii recunoscător pentru ceea ce ai în acest moment.

6. Nu trebuie să îți cunoști Pasiunea.

Dacă ai deja o pasiune, sau îți cunoști chemarea, e minunat. Dacă nu, nu-ți face griji. În loc să devii stresat concentrându-te să îți găsești Pasiunea, începe să dai frâu curiozității tale. Experimentează. În felul acesta poți găsi o activitate care îți aduce bucurie. Nu știi când aceasta se poate transforma într-o carieră de succes.

Că tot vorbim de sfaturi, iată ce spunea Confucius:

“Find a job you love and you’ll never work a day in your life.”

7. Învață să ai răbdare.

Nu te lăsa prins în graba care pune stăpânire pe viețile noastre.

Găsește-ți propriul ritm și fii pregătit pentru momentul când timpul îți va acorda o șansă.

It’s all about timing!

Sfaturi pe care mi-aș fi dorit să le primesc la 20 de ani / Lili Sandu

8. Fii consistent în ceea ce faci.

Ni se spune că ecuația succesului constă în talent și muuultă muncă. Cu siguranță că succesul nu vine peste noapte (decât dacă ești extrem de norocos), așa că găsește ceea ce-ți place să faci și acrodă-i timp. Persistă. Îți vei da seama pe parcurs dacă merită continuat sau trebuie abandonat.


Cred că m-ar fi ajutat foarte mult să știu lucrurile astea la 20 de ani. Acum că le recitesc mi se pare că aceste sfaturi există împreună, ca un întreg.

Odată ce te înțelegi și aplici sfatul nr. 1, nr. 6 și 7 vor fi mai ușor de respectat, apoi nr. 3 și așa mai departe.

Important este să începi.

Să aveți o săptămână minunată!

Sfaturi la douăzeci de ani // Lili Sandu

Fotografii au fost făcute de Silviu.

Pagini din jurnal #3 // lilisandu.ro

Ce sfaturi v-ați fi dorit voi să primiți în adolescență? Aștept comentariile voastre pe blog sau pe pagina de Facebook.