‘ -Domnule doctor, care sunt șansele să rămân însărcinată natural?’
‘ -Aș zice 1 la 100…’
Era o zi rece și înnorată de noiembrie – exact cum mă simțeam și eu atunci când am ieșit din clinică. Aveam atât de multe nedumeriri și întrebări: “De ce tocmai noi?”, “Există cumva un criteriu prin care sunt aleși cei care nu pot procreea natural?”, “De ce alții care nici măcar nu-și doresc să aibă un copil sunt binecuvântați și noi nu?”, “Doamne, cu ce am greșit? “
Eu, femeia puternică, femeia pe care cu greu o demoralizai, eu care trecusem prin atat de multe încercări și nu fusesem pusă la pamant, eram acum îngenunghiată, iar sufletul îmi plângea. Dar cu jumatate de glas in mijlocul acelei straduțe, în fața clinicii i-am spus lui Silviu: deci avem o șansă!
L-am intalnit pe Silviu la Istanbul in vara lui 2015. Fusesem târâtă efectiv de prietena mea Cati, eu fiind la ea in vacanta la Roma, la acest job pe care îl avea în Turcia pentru 3 zile. Știți cum e când te trage ața…;). Coborâsem la micul dejun când cineva din staff ne-a făcut cunoștință. Pentru primele secunde cănd ne-am întâlnit privirile am simțit că totul se oprise, că parcă nimic nu mai existase până atunci, până la el…
Ciudat, eu nu eram așa, nu eram o pradă; mă lasasem descoperită chiar și pentru cateva secunde.
Să fi fost oare un moment de vulnerabilitate izvorât din subconstientul meu sau din faptul ca trecusera mai mult de 2 ani de la ultima relatie?
Hmm dating life in LA is a big bullshit, de asta cumva mă resemnasem și activasem scutul de protecție. Și totuși aici eram în fața lui, atrasă atât de firesc de… TOT.
Dar știti cum e cand revii imediat cu picioarele pe pământ dupa un așa moment de beatitudine e ca și cum te ai trezi dintr-un grav hangover: ‘Silviu e un baiat extraordinar și super matur, chiar nu ai zice asta pentru varsta lui’, spune Tibi Clenci ‘- Oh, pai câți ani are?’ întreb eu curioasă, ‘- 24.’
Un calcul rapid in mintea mea facuse ca cei 12 ani sa mi ridice la loc acel scut si toate stereotipurile societatii nu mă făceau să am decât un sigur gând: ‘Esti nebunaaaa, este prea mic pentru tine. Nici să nu te gândești!!!’ Adevărul este ca nu mai exista nici macar o farama de gand ca noi doi…Si totuși acel moment al găsirii noastre nu mai putea fi dat înapoi.
Întoarsă la Roma, au urmat Ibiza si Portocervo iar viața își reluase cursul firesc traind o vara plina de evenimente frumoase. Daca ma mai gandeam la el…? Da, mi se mai întampla să-mi zboare gândul dar hamul mentalității și al modului în care ne dictează societatea ce și cum trebuie să facem, ce e greșit sau nu sau cum trebuie sa fim, îmi înfrâna de fiecare dată sentimentul de a-l revedea.
Dar atunci cand destinul are deja pregatit pentru tine un curs firesc pe care trebuie să-l urmezi, iată-ne după 2 luni în care nu ne mai văzusem și nu mai comunicasem, împreună, super random, în același loc. ‘Care ar fi fost șansele?’ mi-am spus in minte, fericită să-l revăd. Poate că 1 la 100… cine stie?
‘Cuz when you know, you know!
Iată-ne acum după 4 ani și jumătate împreună, logodiți și fericiți că ne-am lăsat duși de val și că am fost mai presus de orice prejudecăți sau reguli.
În definitiv cine exact creează aceste reguli? Cine este croitorul acestor tipare pe care noi trebuie sa le urmăm? Nu este mai bine dacă trăim liberi fără a ne gandi că suntem judecați?
Împreună în fața unui mare obstacol, acela de a avea un copil…
Analize peste analize, lacrimi si nedumerire … Cum tocmai la Silviu care are 28 de ani sa fie problema? Am trecut printr-un amalgam de stari și sentimente de la întrebările de genul: ‘- Posibil să fie nevoie de un donator, ați fi pregatiti?’, ‘ – Cuuum? Cum naiba să mă întrebi așa ceva, cum să fim pregătiți sa creștem un copil care are o informație genetica a altui bărbat?? Cum oare ar putea Silviu trăi cu acest lucru?’
Știu, o mare prostie să gândesc așa și totuși asta era realitatea.
În tot acest timp masca de fericire era ON dar numai eu stiu ce era în sufletul meu la fiecare comment din rețelele de socializare în care eram trasă la răspundere: ‘Nu faci și tu un copil? Ce mai aștepți la vârsta ta?’
Eram dărâmată și cu toate astea undeva în sufletul meu nu-mi pierdusem speranta și încrederea in Dumnezeu. O bună prietenă îmi sugerase să citesc Vindecarea Sufletului scrisa de S.N.Lazarev și asta a fost pentru mine acel moment cand am realizat puterea lui Dumnezeu. Începusem sa ma rog si ma detașasem de toate gândurile, analizele, perpectivele pe care le aveam, agațându-mă doar de iubirea pentru Dumnezeu.
Urmatoarele analize erau îmbucurătoare și deja trecusem la planificarea unei fertilizari in vitro care ne doream sa aiba loc undeva prin februarie-martie și nu era nevoie de un donator. Eram atât de fericiți încât chiar dacă pe mine mă cam speria ideea și tot procesul acesta al FIV (injectii cu hormoni etc), speranța ca vom avea un copil era mai presus de orice frică. Cred că, cumva sentimentul asta de relaxare și încredere se datora și domnului doctor Andreas Vythoulkas, căruia îi vom fi recunoscatori toată viața.
Știți proverbul ‘Viața bate filmul‘? In dimineața zilei de 15 decembrie, cu un test de sarcină în mână plângeam de fericire, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru acest miracol pe care eu și Silviu îl primisem în dar.
Fără a mai fi nevoie să trecem prin procesul FIV, am rămas însărcinată în mod natural.
Iată-mă, deci, acum, în fața dumneavoastră scriind acest articol cu lacrimi în ochi, offf hormonii astia :))… Sunt însărcinată în 13 săptămâni!
O șansă la 100!
Cu multă fericire vă îmbrățișez,
To be continued!
Accesați www.lilisandu.ro pentru restul articolelor scrise de mine.
[…] Miracolul – O șansă la o sută (prima parte) […]
[…] Miracolul – O șansă la o sută (prima parte) […]