Nu știu voi cum sunteți dar pentru mine vara înseamnă fericire, fericire și hmm piele frumoasă, hidratată și strălucitoare! Fiind posesoarea unui ten super uscat, anotimpul cald mă face să mai renunț la a-mi invada pielea cu tot felul de uleiuri și serumuri și a-mi simplifica puțin ritualul de îngirjire apelând totusi la tratamente cu efect de hidratare,   neuitand și de importanța alimentației, a suplimentelor și a vitaminelor.

Cum?

Știu că v-am tot bătut la cap cu mâncatul curat, cu superalimente sub formă de pudre pe care să le folosiți în smoothieurile promovate de mine, cu acel echilibru între minte, corp și suflet și în general cu un sanatos regim de viață și pe viață! Ei bine, în timp am realizat pe pielea mea, la propriu, că niciunul din tratamentele de înfrumusețare sau cosmetice nu au funcționat până când dieta mea zilnică nu s-a schimbat.

Sunt adeseori întrebată în interviuri despre ce “tratamente minune” folosesc, cum de arăt atat de bine la 38, care este SECRETUL și sincer de fiecare dată mă simt măgulită iar azi m-am decis să vă vorbesc direct și să împărtășesc cu voi, prin această nouă pagină din jurnal, ritualul meu de îngrijire a pielii.

 

ritualul meu de îngrijire / Lili Sandu / lilisandu.ro

Ritual de înfrumusețare

Haha sună cam pompos dar este totuși ritualul meu zilnic și recunosc că a devenit un pic mai serios decât cel pe care îl aveam până la 35 de ani. O cremă bună și apa plată fără să fi apelat la ajutorul tratamentelor cosmetice erau cam tot ce aveam nevoie. Ehhhh ce vremuri… 🙂

Apă plată – cu lămâie sau fără este un important factor în hidratarea pielii și încerc să beau cam 6-8 pahare pe zi cu atât mai mult cu cât tenul meu fiind uscat are nevie de hidratare maximă iar apa este super la îndemână.

  • Dimineața când mă trezesc beau o cană cu apă călduță în care storc o jumatate de lamâie; este un mod de a-mi detoxifia și ajuta ficatul să se pregatească pentru o nouă zi de muncă.

Micul dejun – Un smoothie delicios plin de vitamine tocmai pentru a-mi asigura necesarul așa de dimineața, nefiind nevoită să mă gândesc ohhh oare am mancat destule fructe și frunze verzi (kale, spanac, pătrunjel) azi?! Găsești rețetele pe care eu le-am preparat deja aici.

Demachiatul – ei bine nu trebuie să lipsească și daaaaa cunosc sentimentul ăla când ajungi acasă în jur de ora x înspre dimineață de la vreun party și trebuie să te demachiezi, de mai bine alergi o tura de bloc;

Zilnic, mai ales în perioada verii,  folosesc o cremă hidratantă cu factor de protecție de minim 20 SPF.

Derma roller – de 3 ori pe săptămână seara împreună cu un serum cu vitamina C pură.

Ritualul meu de frumusețe / Lili Sandu
Derma roller

Ritualul meu de frumusețe / Lili Sandu / lilisandu.ro

Intraceuticals – o dată pe lună la clinia Dr. Renert împreună cu un alt tratament care curăță în profunzime și exfoliază tenul – Hydrafacial!

Masajul manual – de 2 ori pe săptămână, este aproape nelipsit. Pe langă faptul ca îmi îmbunătațește circulația și dispare celulita, mă relaxează și îmi dă o stare de bine.

Gomajul –  O dată pe saptamână îmi fac un gomaj pentru tot corpul. Îmi face pielea super catifelată și totodată o pregătește pentru sesiunile minime, ce-i drept, de bronzat. Folosesc zaț de cafea (cam 100 gr) în care adaug o lingură de ulei de masline sau de cocos.

Simplu și super eficient!

Câteodată, în loc de nelipsitul ulei de cocos, pentru corp folosesc o loțiune hidratantă fără parabeni cu miros de papaya sau levănțică.

Ritualul meu de frumusețe / Lili Sandu

 

Epilatul definitv – recunosc că am fost destul de sceptică  în ceea ce privește faptul că ar trebui să-mi traumatizez într-un fel pielea pentru a scăpa de părul nedorit și cu chiu cu vai la sfatul prietenei mele Ileana, care deja era la a 3-a ședință (se fac între 4 și 6 în total) și-mi povestise cât de eficient este, am acceptat. Și bine am facut, sunt la prima ședință și vă spun ca sunt foarte încântată! Durerea a fost minimă, nu mai mare decât la epilatul tradițional cu ceară iar rezultatul extraordinar, fiind la o lună si jumătate de la prima ședință și încă nu a crescut părul yayyy 😉 ! Este foarte important atunci când alegeți să faceți acest pas ca aparatul să fie Laser și nu lumină pulsată deoarece laserul este cu mult mai eficient și durerea minimă față de IPL.

Vă spuneam la începutul acestui articol de importanța a ceea ce mâncați pentru că frumusețea pielii vine din interior și se reflectă la exterior. Tratamentele cosmetice sunt doar un mod de a întreține acest mecanism.

Ei bine din dieta mea zilnică am încercat să minimalizez consumul de zahar alb spre deloc. Este printre primele lucruri care contribuie la îmbătrânirea pielii și dacă-mi face rău atunci de ce să continui, nu? L-am înlocuit cu fructe: banane, caise, cireșe, muuulte fructe de pădure care sunt și anti-ageing deoarece conțin antioxidanți, iar dacă mi se face poftă de ceva dulce mănânc ciocolată neagră, sau îmi prepar singură deserturile folosind sirop de arțar sau curmale pe care la adaug în compoziție pe post de zahar.

Mai scap și eu cateodată la câte o plăcintă cu mere, tort de morcov, sau negrese (cele de la Starbucks), dar revin cu picioarele pe pământ după ce-mi satisfac pofta.

Suplimentele alimentare – ocupă un loc important în dieta mea zilnică. Le folosesc în cure de câte 3 luni cu pauze de 3-6 luni între ele.

Astragalus, Maca, MSM, Spirulina, Açai – sub forma de pudră le adaug în smoothies în cure de cate 3 luni cu pauze de 1 lună și sunt foarte eficiente.

Lăptișorul de matcă – 1 linguriță în fiecare zi pe stomacul gol. Mai multe despre acest super aliment voi scrie într-un articol viitor pe blog.

Afine, mure și zmeură – muuulte porții de-a lungul zilei. Sunt dependentă de aceste fructe pe care le mănînc în timpul verii cât să-mi suplimenteze necesarul de antioxidanți pentru tot anul.

Coenzima Q10– 200mg, o pastilă pe zi;

DHEA  – 25 mg, o pastilă pe zi;

Resveratrol și Colagen – 3 capsule pe zi (îl comand de aici);

Omega 3 ( fish oil) – 2 capsule pe zi;

Probiotice – Frumusețea pielii are legatură și cu o floră intestinală echilibrată! Câte 2 pe zi, 1 dimineața și 1 seara.

O altă categorie de vitamine sunt cele pe care mi le administrez sub formă de perfuzie, o dată la 2 săptamâni, într-o clinică de specialitate. Aceasta conține: Vitamina C, complexul de B-uri, acid folic, Glutathione.

Ritualul meu de înfrumusețare / Lili Sandu / lilisandu.ro

 

Am lăsat la final cel mai important aspect din ritualul meu de frumusețe: Iubirea. Atunci când iubesc și sunt iubită, radiez de fericire iar asta nu se poate obține decât din interior, din bucuria sufletului.

Așadar, dragile mele, îngrijiți-vă corpul, antrenați-vă mintea și nu uitați să vă hrăniți sufletul!

Aștept să îmi povestiți și voi despre ritualul vostru, iar dacă aveți întrebări, voi încerca să vă răspund cu drag aici sau pe Facebook.

Pe curând!

Lili Sandu / lilisandu.ro
My Lolita
Nu uitați! Suplimentele alimentare nu înlocuiesc medicația prescrisă de medic în cazul unor afecțiuni. În cazul în care aveți alergii sau condiții medicale speciale (inclusiv sarcină) este recomandat să vă consultați medicul înaintea începerii acestor cure din ritualul meu de îngrijire.

Fotografii de Silviu Tolu.