Hello dragilor, astăzi, ghidată oarecum de numeroasele mesaje primite de la voi în legătură cu acest subiect, m-am gândit să scriu un articol detaliat despre suplimentele alimentare pe care eu le iau zilnic și despre beneficiile fiecăruia în parte în primul rând asupra sănătății dar și asupra pielii. Dacă la categoria Superalimente le știți deja pe cele  pe care le prefer pentru că am scris despre ele la rubrica Superalimentul săptămânii, când vine vorba de suplimente am introdus în regimul zilnic 3 dintre cele mai importante ca și beneficii: probioticele, vitamina C lipozomală și Omega 3. O să încep cu Probioticele în articolul de astăzi – fiind cel mai important supliment, pe care îl iau regulat.

Acest supliment mi-a fost recomandat de către doctorul naturopat din Los Angeles încă de acum 7 ani când am inceput să-mi contruiesc un regim de viață sănătos fiind nevoită din cauza problemelor de sănătate pe care le aveam la acea vreme.

Ce sunt probioticele?

Sunt convinsă că ați auzit cel puțin o dată despre acestea măcar chiar și dintr-o recomandare a unui medic făcută atunci când se administrează antibiotice. Ei bine probioticele sunt bacterii vii și microbi benefici, acei soldăței așa cum îmi place mie să-i numesc, care trăiesc în tractul nostru intestinal și au rolul de a menține o bună funcționare a digestiei, susțin și întăresc sistemul imunitar și producția de anticorpi, luptă împotriva inflamațiilor și infecțiilor, avînd o puternică acțiune antivirală. Alte cateva beneficii importante sunt:

⊕ luptă împotriva constipației,

⊕ reglează digestia și absobția nutrienților și vitaminelor din alimente,

⊕ ameliorează alergiile,

⊕ ajută la scăderea în greutate,

⊕ ajută în vindecarea Sindromului colonului iritabil (IBS),

⊕ ameliorează depresia,

⊕ este un adevărat elixir pentru menținerea unui ten luminos. 

Probioticele / Suplimente by Lili Sandu

Aproximativ 60-80% din sistemul nostru imunitar trăiește în intestinul nostru. Dezechilibrele din microbiomul intestinului (care este în principal alcătuit din bacterii) conduc la probleme digestive, în timp ce multe alte efecte potențiale pot fi resimțite pe tot corpul – de la sentimente de oboseală până la depresie, disfuncție tiroidiană, autoimunitate și o serie de probleme legate de piele.

Condiții precum rozaceea, psoriazisul, eczema și acneea sunt într-adevăr condiții inflamatorii și, adesea, o manifestare a ceva ce se întâmplă mai adânc în corp. Când remediați problemele intestinale (care, în funcție de sănătatea dvs., ar putea include scăderea unei infecții cum ar fi Candida, un regim alimentar echilibrat și administrarea unui probiotic), problemele legate de piele se rezolvă de multe ori.

Care sunt cele mai bune surse naturale de probiotice?

Exemplele clasice de probiotice  iaurtul și kefirul  sunt o sursă excelentă pentru o mulțime de oameni dar pentru cei care au intoleranță sau o sesibilitate la lactate sau pur și simplu nu au încredere în cele care se găsesc în magazine datorită antibioticelor și a hormonilor care există din păcate în majoritatea producției de lapte comercializat, atunci acestea ar trebui evitate. Există o mulțime de alternative pentru iaurt și kefir de la kefirul de apă si iaurtul de migdale la iaurtul de nucă de cocos, kefirul de cocos sau produsele din lapte Bio etc.

O altă categorie de produse fermentate sunt: varză murată (sauerkraut) și murăturile (doar cele preparate în saramură nu foarte sarată), oțet de cidru de mere, ceaiul Kombucha și cele din bucataria asiatica (kimchi, miso si natto) Probioticele

Probioticele / Suplimente by Lili Sandu

Avem nevoie de suplimentele cu probiotice?

Doar dacă aveți tractul intestinal în perfectă stare și deja consumați o mulțime de alimente fermentate probabil că v-ați putea lipsi de suplimentare, dar asta ar fi destul de rar. Este dificil să obținem toate probioticele de care avem nevoie doar din dietă și sunt convinsă că majoritatea dintre noi nu avem un echilibru perfect al bacteriilor din flora intestinală și asta din varii motive, de la administrarea antibioticelor până la dietele bogate în zahar și carbohidrați și chiar fiind născuți prin cezariană.

Suplimentarea cu un probiotic poate ajuta la restabilirea dezechilibrelor și este de asemenea o masură importanță de prevenire a sănătății ajutându-vă să vă mențineți microbiomul intestinal în echilibru și sistemul imunitar sănătos pentru a evita bolile.

Probioticele / Suplimente by Lili Sandu

Există două tipuri importante de probiotice:

– Culturile vii cum ar fi Lactobacillus si Bifidobacteri

– Cele provenite din sol:

Beneficiul acestora este ca provin din pământ iar bacteriile (care încă mai trăiesc) au propria lor capsula protectoare. Probioticele provenite din sol sunt o alternativă promițătoare pentru formulele tradiționale pe bază de acid lactic. Cercetările din ultimii 5-10 ani au obținut rezultate promițătoare, mai ales în ceea ce privește IBS (sindromul colonului iritabil) și alte afecțiuni digestive, în plus mai cunoaștem că tulpinile bacteriilor crescute au și proprietăți antifungice. Dacă nu obțineți rezultatele dorite cu probioticele folosite în prezent, atunci un probiotic provenit din sol ar putea fi soluția.

Organismele provenite din sol sunt bacterii ce “formează endospori”, care sunt în mod natural mai rezistente și mai puternice pentru a rezista în mediul dificil din stomac. Prin urmare, înseamnă că probioticele provenite din sol diferă de probioticele normale din două aspecte importante:

  1. există mai multe șanse să ajungă intacte în intestinul subțire. Această înseamnă că un supliment probiotic provenit din sol trebuie să conțină mult mai puține unități formatoare de colonii (UFC) decât un supliment pe bază de acid lactic. De asemenea, elimină nevoia unui înveliș special sau tehnici de fabricație, care sunt utilizate pentru a forma bacterii pe bază de acid lactic.
  2. ele colonizează intestinul mult mai eficient. Acest lucru ne permite să reducem doza pana la niveluri “de întreținere” într-un timp mult mai scurt, fără să ne îngrijorăm că vor dispărea efectele probioticelor.

Probioticele / Suplimente by Lili Sandu

Probioticele pot fi introduse în regimul zilnic indiferent de vârstă de la adulți și copii până la nou născuți. Pentru sugari sub vârsta de 2 ani sunt recomandate niște tulpini specifice potrivite pentru astfel de microbiomi tineri. La tulpinile de Lactobacillus sunt recomandate: casei, paralisei, rhamnosus, gasseri, salvarius iar din categoria Bifidobacterium: infantis, bifidium, longum, breve, lactis. Când alăptați puteți pune praful de probiotic direct pe sân sau îl puteți adauga în formula încălzită.

Pentru adulți și copii probioticele se administrează imediat înainte sau după masă pentru a oferi un sistem de protecție suplimentului, ferindu-l de a se dezintegra în acidul gastric pentru o mai bună asimilare a calităților acestuia. Pe lângă protecție, produsele alimentare oferă de asemenea bacteriilor prietenoase din probiotic ingrediente hrănitoare care le ajută să supraviețuiască, să crească și să se înmulțească în intestin.

Eu recomand să fie consumat pentru menținere și utilizare zilnica o capsula pe zi dar să aveți grijă ca doza acestei capsule să fie între 30-50 miliarde CFU (masură a numărului bacteriilor sau fungilor viabili).

De asemenea, așa cum vă recomand de fiecare dată când vorbesc despre superalimente și suplimente alimentare, să fiți foarte atenti ca sursa/brandul de unde le cumpărați să fie una de încredere.

Eu le folosesc ca brand pe cele de la Garden of Life și vă atașez mai jos niște opțiuni după care vă puteți ghida:

https://ro.iherb.com/pr/Garden-of-Life-Dr-Formulated-Probiotics-Once-Daily-Women-s-30-Veggie-Caps/64442

https://ro.iherb.com/pr/Garden-of-Life-RAW-Probiotics-Women-90-Veggie-Caps-Ice/27367

https://ro.iherb.com/pr/Dr-Ohhira-s-Essential-Formulas-Inc-Probiotics-Original-Formula-60-Capsules/3620

Pentru copii acestea sunt o opțiune bună:

https://ro.iherb.com/pr/Garden-of-Life-Dr-Formulated-Probiotics-Organic-Kids-30-Yummy-Chewables-Ice/64452

Pentru femeile însărcinate acestea sunt o opțiune bună:

https://ro.iherb.com/pr/Garden-of-Life-Dr-Formulated-Probiotics-Once-Daily-Prenatal-30-Veggie-Caps/71135 

Să aveți o primăvară frumoasă!

Vă îmbrățișez cu drag,

Lili Sandu // lilisandu.ro