Cocktail-ul perfect pentru sezonul de iarnă

 

Sfârșitul anului ne prinde de obicei pe fugă și, în goana după cadouri și alimente pentru sărbători uităm de multe ori să ne bucurăm de această perioadă în tihnă, alături de cei dragi.

Mereu spunem că mai avem timp, două-trei săptămâni până la Crăciun și mereu ne trezim alergând în Ajun pentru cumpărături de ultim minut.

De aceea, de câțiva ani buni, prefer să planific aceste cumpărături în amănunt, din timp și să pot, în săptămânile premergătoare sărbătorilor de iarnă, să mă întâlnesc cu prietenii și cu familia, fără să fiu grăbită de întâlniri sau de programări. În fond, ziua de Crăciun e doar una și nu poți să îi revezi pe toți atunci.

Mi se pare foarte frumos sentimentul să primești pe cineva la tine acasă și de aceea, mai ales în această perioadă, organizăm uneori brunch-uri sau cine la care îi invităm pe cei apropiați.

La o ocazie de acest gen, mi-am amintit de un cocktail inedit și foarte gustos pe care l-am băut într-o iarnă geroasă într-un bar din New York și l-am rugat pe Silviu să prepare Hot Toddy pentru toată lumea, acest cocktail având ca ingredient de bază whisky-ul Johnnie Walker Gold.

cocktail Hot Toddy by Lili Sandu

Rețeta este destul de simplă: pentru o porție, se folosesc o linguriță de miere, o jumătate de pahar (75 ml) de apă fierbinte, sucul de la o jumătate de lămâie, o măsură (50 ml) de Johnnie Walker Gold Label Reserve care se amestecă bine, iar pentru decor, o felie de lămâie, cuișoare și un baton de scorțișoară. Reacțiile au fost extrem de favorabile și am decis cu toții ca Hot Toddy este the perfect taste of winter and celebration.

Aveți aici și o prezentare video a modului de preparare a acestui cocktail:

cocktail hot toddy by Lili Sandu

Sper să vă bucurați de sărbătorile de iarnă alături de cei dragi vouă și la cât mai multe momente memorabile!

Iar dacă 2016 nu a fost pe măsura așteptărilor… KEEP WALKING!

 

This post is sponsored by Johnnie Walker.

cocktail Hot Toddy Lili Sandy Johnnie Walker