Pe măsură ce m-am apropiat de momentul nașterii fiului meu, ca orice mămică, m-am documentat intens pentru a putea lua cele mai bune decizii în legătură cu sănătatea bebelușului, iar asta include desigur și ce am ales să fac cu placenta la naștere.

Trebuie să recunosc că poate fi o adevărată provocare să alegem pentru că suntem invadați de o mulțime de informații legate de procedurile ce au loc în momentul nașterii; cu atât mai mult cu cât decizia este una plină de responsabilitate pentru că ar putea, la un moment dat, ca viața copiilor noștri să depindă exact de această hotărâre. Nimeni nu își dorește așa ceva, desigur, însă în acest gen de situații, e mai bine să ne asigurăm de la început.

Ce am ales să fac cu placenta la naștere - by Lili Sandu
Cord Blood Center
lilisandu.ro

Vă spuneam acum ceva vreme pe social media despre faptul că îmi doream foarte mult să îmi folosesc placenta sub formă de supliment alimentar – o activitate acceptată și destul de des întâlnită în Statele Unite, unde auzisem și eu despre ea. Avantajele ar fi fost scăderea șanselor de depresie post-natală, o cantitate mărită de lapte matern și echilibrarea hormonilor imediat după naștere, printre altele.

În România această practică nu este posibilă, însă interesată fiind și de subiectul celulelor stem am descoperit că există posibilitatea valorificării placentei într-un alt mod: recoltarea, procesarea și stocarea ei ca sursă de celule stem pentru bebe.

Astfel, pe lângă recoltarea sângelui de cordon ombilical, sângelui din placentă și țesutului de cordon ombilical, imediat după naștere, fără riscuri, am ales să recoltez și întreaga placentă.

În acest mod se obțin toate tipurile de celule stem disponibile la naștere, bineînțeles, având și multiple beneficii, fiind stocate chiar la noi în țară, în condiții de criogenie. Mai mult, prin procesarea tuturor probelor biologice disponibile pentru recoltare la naștere se obțin până la 25 de unități stocate ca sursă de celule stem, ceea ce permite utilizări multiple atât pentru bebeluș, cât și pentru frați sau părinți (atât timp cât este întrunit gradul de compatibilitate necesar).

Placenta, ca sursă de multiple tipuri de celule stem, este în prezent intens studiată în cadrul trialurilor clinice la nivel mondial, prin care se urmărește potențialul terapeutic în cazul mai multor afecțiuni precum: boala Crohn, diabetul zaharat, Alzheimer, osteoartrită, afecțiuni cardiace, accident vascular, tulburări din spectru autist etc.  

Cord Blood Center Group este una dintre cele mai mari bănci de celule stem din Europa, cu sediul în Elveția, cu peste douăzeci de ani de experiență – o companie internațională sigură și puternică, în continuă expansiune, care mie mi-a lăsat un vibe foarte bun și mi-a inspirat multă încredere.

Ce am ales să fac cu placenta la naștere - by Lili Sandu
Cord Blood Center
www.lilisandu.ro

Tot ei au pus bazele banking-ului de celule stem și la noi în țară, folosind cea mai eficientă metodă de procesare. Astfel, procesarea integrală permite păstrarea a peste 90% din celulele prezente în proba de sânge recoltată, ceea ce înseamnă un potențial maxim de utilizare a grefei de transplant.

Laboratoarele lor de procesare sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, operate de către personal medical specializat. Cord Blood Center este singura companie ce deține în România două astfel de unități, una la Cluj și una la Otopeni, tocmai pentru a asigura cel mai scurt timp între recoltare și procesare, respectând regulile impuse la nivel național și european.

Acum stau mai liniștită și îmi doresc, la fel cum vă doresc și vouă, să nu fie niciodată nevoie să le scoatem din bancă. 🤞🏼

Vă las aici un link cu informații utile despre celulele stem.

Vă îmbrățișez,

Lili Sandu // lilisandu.ro