Iată că a venit din nou această perioadă frumoasă a anului, perioada sărbătorilor, a bucuriei, a momentelor petrecute sub pătură, cu o cană cu ceai sau vin fiert, vizionând filme de Crăciun. Perioada în care împodobim bradul și, implicit, timpul să facem cadouri!
Știm că pentru mulți (inclusiv pentru mine și Silviu), pe cât este de entuziasmantă, găsirea cadoului ideal poate fi și o aventură cu peripeții:
Oare îi va plăcea? Oare va ajunge la timp? Ce mi-a spus acum șase luni că își dorește de Crăciun? Și așa mai departe…
De aceea, așa cum am făcut și de Valentine’s Day, ne-am gândit să scriem acest mic ghid de cadouri de Crăciun pentru el și ea. L-am scris atât pentru voi, ca să vă inspire, cât și pentru noi înșine, pentru a ne face viața mai ușoară înainte de maratonul de cumpărături.
Ne-am consultat, am renunțat la multe idei, am încercat să găsim cadouri inedite și cool, de care să ne amintim cu drag și iată ce a ieșit. Rămâne acum să-l așteptăm pe Moș Crăciun ca să vedem pe care dintre acestea s-a hotărât să ni-l pună sub brad.
Cadouri pentru El – ghidul lui Lili
Bilete la Brand Minds 2018
Silviu îl urmărește cu mare interes pe Seth Godin, care va vorbi la Brand Minds, dar evenimentul poate fi o investiție extrem de folositoare pentru viitorul oricui. Puteți merge împreună – va fi cu siguranță o experiență de învățare de care vă veți aminti.
O alternativă accesibilă din aceeași zonă de interes poate fi o carte de Tony Robbins.
O trusă elegantă de Backgammon (sau table)
Ușor de transportat, trusa de table este un cadou care arată foarte bine, gentlemanly și are o utilitate practică. Să aveți grijă doar să nu petreacă prea mult timp jucându-se cu prietenii în vacanțe :)).
O pereche de ochelari de soare ca ai lui James Bond
Am împrumutat această idee din articolul pe care l-a scris Silviu pe blogul lui și trebuie să recunosc că arată foarte bine acești ochelari de soare… unde mai pui că și James Bond i-a purtat în filmul Spectre, e clar: un cadou perfect de Crăciun, mai ales dacă îi place să și schieze.
Mai există și varianta asemănătoare (și mai accesibilă) la IZIPIZI, care se găsea la un moment dat și la Cărturești.
Cuțitul de Chef
Un cuțit de bună calitate poate face din gătit o experiență agreabilă. Un cadou care #rezistă în timp și care poate însemna și o invitație subtilă ca el să gătească mai des.
Pick-up cu aspect vintage
Pick-up-ul mi se pare o idee foarte bună de cadou, deoarece colecționatul vinyl-urilor se poate transforma într-o adevărată pasiune pentru el. Estetic e ce trebuie și mi se pare mult mai elegant decât să asculți muzică la telefon.
Cadouri pentru Ea – ghidul lui Silviu
Un curs Masterclass – Money well spent
Fie că e vorba de cursuri de actorie, de gătit, arta conversației, cursuri de modă ș.a., cei de la Masterclass sunt profesioniști și fac o treabă grozavă (am urmărit cursul lor cu Gordon Ramsey – este fenomenal).
O carcasă Prynt pentru fotografii instant
Nu sunt mare fan cadouri tip gadgeturi, însă având în vedere că astăzi folosim telefonul pentru aproape orice (dar mai ales pentru fotografii), o mini-imprimantă ca aceasta poate fi o extensie la îndemâna oricui. Dăruiește-i și un album ca să aibă unde să pună fotografiile proaspăt printate.
Un set artistic pentru pictură
Încurajează-ți iubita să își dea frâu liber imaginației și talentului creator cu acest set compus din șevalet, pensule și uleiuri. Este ușor de transportat, așa că la următorul picnic nu uita să îți iei o carte de citit sau aparatul de fotografiat, dacă nu vrei să te plictisești în timp ce ea pictează.
O bijuterie Tiffany’s
Varianta previzibilă din această listă de cadouri, însă nu poți să dai greș cu un pandantiv de la Tiffany’s. Este chic, elegant, și nu se demodează niciodată.
Un set pentru fondue de ciocolată
Setul pentru fondue este perfect pentru a-și satisface micile plăceri vinovate și un cadou cu adevărat util, mai ales atunci când aveți prieteni în vizită.
Sperăm ca aceste idei să vă ajute să vă hotărâți, sau să fie măcar un punct de plecare pentru alegerea cadoului perfect.
Acestea fiind zise, spor la cumpărături!
Lili & Silviu
[…] Cadouri de Crăciun: 5 idei cool pentru El și Ea […]
[…] Gift Guides a început în urmă cu trei ani, când am scris împreună cu Lili unul pe blogul ei, lilisandu.ro; acum doi ani l-am creat doar pe Instagram, iar anul trecut, fiind la școală cu examene și […]